Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un avion cu aproape 200 de pasageri a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Otopeni. Pilotul aeronavei Tarom și-a pierdut cunoștința
WhatsApp
Un avion cu 184 de pasageri la bord, care a decolat din Timișoara, a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni.
Suceava demarează o petiție pentru zboruri directe către Torino, Italia. „Vrem zboruri cât mai aproape de casă!”

Boeingul 737-800NG TAROM, înmatriculat YR-BGK, care opera sâmbătă zborul charter RO7673 pe ruta Timișoara - Hurghada a aterizat pe aeroportul din București.

Piloții au luat decizia să se întoarcă spre aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) cu puțin timp.

Se pare că unul dintre piloți are nevoie de asistență medicală, avionul fiind așteptat de echipajele de urgență, transmite Antena 3 CNN.

Român, dat jos dintr-un avion care trebuia să plece spre Belgia: Scandal încheiat în cătușe

La manșa avionului s-a aflat copilotul, care a reușit să facă aterizarea în siguranță. Pilotul a fost asistat de cadrele medicale, la sosirea pe Aeroportul Otopeni. Același avion e programat să decoleze din București spre Hurghada la ora locală 18:00, cu o întârziere de o oră.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel