"Guvernul României, miniştrii şi reprezentanţa permanentă au acţionat cu profesionalism şi responsabilitate şi am obţinut în doar două luni rezultate pe care alte preşedinţii nu le-au avut într-un mandat întreg. Acest lucru demonstrează cât de nefondate au fost atacurile si previziunile sumbre lansate înainte de preluarea acesui mandat. Iar cei care au făcut, au acţionat din considerente pur electorale, fără să le pese că pun România într-o lumină nefavorabilă pe plan extern. În ciuda acestor atacuri, am dovedit un mandat eficient şi de calitate, extrem de apreciat de toţi partenerii europeni", a declarat Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern.
Viorica Dăncilă a declarat că miniştri din Guvernul său au dovedit că are capacitatea şi experienţa să identifice cele mai bune soluţii pentru teme majore precum definirea bugetului Uniunii Europene post 2020, funcţionarea pieţei unice europene şi competitivitatea industriei şi viitorul UE post Brexit.
"În toate întâlnirile pe care le-a avut în această perioadă, România a fost felicitată pentru modul în care a gestionat dosarele grele aflate pe masa de lucru. (...) De la preluarea mandatului am gestionat peste 650 de evenimente şi reuniuni atât în ţară, cât şi la Bruxelles, cu participarea a peste 2.600 de delegaţi", susţine premierul Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă se aşteaptă la un mandat reuşit, mai ales după desemnarea noilor miniştri la Transporturi şi Dezvoltare.
"Am obţinut finalizarea negocierilor pe 67 de dosare ceea ce înseamnă că Guvernul României a obţinut în doar două luni consensul pe un număr mai mare de teme europene decât au obţinut în şase luni alte guverne care au deţinut preşedinţia rotativă. Avem realizări pe toţi cei 4 piloni ai priorităţilor de mandat. Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa ca actor global şi Europa valorilor comune. Suntem, aşadar, o preşedinţie cu rezultate pentru cetăţeni în toate domeniile. (...) Am încredere că Guvernul României va continua să obţină rezultate foarte bune până la finalul mandatului, mai ales că acum suntem în efectiv complet, după numirea miniştrilor de la Transporturi şi Dezvoltare", a mai punctat Dăncilă.
Pritnre marile realizări ale Guvernului, Viorica Dăncilă a enumerat şi o modificare legislativă care priveşte modul de funcţionare şi de finanţare ale formaţiunilor politice.
"Un progres al Președinției române a Consiliului este obținerea unui acord politic pentru modificarea legislației privind funcționarea și finanțarea partidelor și fundațiilor politice europene, în sensul prevenirii şi sancționării încălcării prevederilor de protecție a datelor personale în context electoral. De asemenea, au fost adoptate Concluzii ale Consiliului Afaceri Generale privind o serie de măsuri nelegislative pentru a asigura integritatea și reziliența procesului electoral european."
Viorica Dăncilă nu a ratat ocazia să le mai transmită un mesaj de 8 martie femeilor din România, spunând că acestea pot găsi în ea o fermă apărătoare a egalităţii de gen.
"Ca prima femeie prim-ministru al României, am toată încrederea că femeile au forța și calitățile necesare pentru a schimba în continuare în bine societatea, implicit prin găsirea celor mai bune soluții pentru viitorul Europei", a conchis premierul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News