Românul Ioan Câmpeanu, în vârstă de 44 de ani, este acuzat de uciderea iubitei sale, Andra Hilitanu, însărcinată în șapte luni. El este, de asemenea, acuzat de uciderea pruncului nenăscut.
Trupul neînsuflețit al româncei a fost găsit de poliție în baia apartamentului pe care cei doi îl împărțeau. Ea prezenta multiple răni, inclusiv în zona organele genitale, precum și o tăietură fatală la nivelul gâtului.
Juriul a ascultat înregistrare apelului pe care Câmpeanu l-a făcut la salvare și în care mărturisea că și-a ucis iubita.
Procuroul Brian O'Neill a declarat în instanță "Acesta a fost ultimul act de brutalitate al inculpatului împotriva ei, după ani și ani de violențe domestice. A atacat-o pe ea și pe copilul lor nenăscur, tăindu-i gâtul cu o foarfecă și lăsându-i pe amândoi să moară. Apoi, el a așteptat în mod deliberat mai mult de două ore pentru a se asigura că atât mama cât și copilul sunt morți".
Mai mulți vecini au declarat că din apartamentul celor doi se auzeau des scandaluri și țipete ale femeii. Mai mult, în chiar ziua crimei, românul i-a mărturisit fratelui său că vrea să scape de iubita sa însărcinată și să fugă din țară.
Andra Hilitanu și-a parăsit soțul și copiii să fie împreună cu Câmpeanu, iar cei doi locuiau împreună din 2016. Totodată, în cadrul procesului a fost dezvăluit că cei doi luau cocaină.
Procurorii au dezvăluit și că românul "a abuzat-o în mod regulat" pe femeie și o trimitea la furat pentru a face rost de bani de droguri.
Românul neagă ambele acuzații. Procesul continuă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News