Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina: Scurgeri de amoniac detectate la combinatul chimic de la Sumî
WhatsApp
Scurgeri de amoniac foarte toxic au fost detectate la un combinat chimic luni dimineaţă în oraşul Sumî din nord-estul Ucrainei, potrivit autorităţilor regionale, citate de agenţia DPA.
Ucraina Scurgeri de amoniac detectate la combinatul chimic de la Sumî

Dmitro Jîviţki, şeful administraţiei regionale din Sumî, a anunţat publicul despre scurgere într-o postare pe Telegram şi a făcut apel către toţi locuitorii pe o rază de cinci kilometri faţă de combinat să caute rămână în subsoluri sau apartamente de la parter acolo unde este posibil pentru a evita să intre în contact cu substanţa chimică.

Gazul cu miros puternic este mai uşor decât aerul. Jîviţki nu a spus ce anume a provocat scurgerea de la combinatul Sumîkhimprom.

O evaluare independentă la faţa locului nu a fost posibilă. În ultimele săptămâni, armata rusă a acuzat Ucraina de pregătirea înscenării unui atac chimic asupra civililor.

Statele occidentale au notat recent un risc tot mai mare că Rusia ar putea folosi arme biologice sau chimice.

Rusia a fost acuzată în mod repetat că a răspândit dezinformări despre presupuse provocări ucrainene pentru a-şi justifica propriile atacuri, aminteşte DPA.

 

Rusia anunță că a lansat rachete de pe vapoare aflate în Marea Neagră și în Marea 

 

Ministerul Apărării din Rusia susține că Ucraina a fost atacată în acest weekend cu rachete lansate de pe vapoare aflate în Marea Neagră și în Marea Azov.

Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus, anunță că Rusia a lansat rachete hipersonice care zboară de cinci ori mai repede decât viteza sunetului.

El susține că loviturile au vizat infrastructura militară a Ucrainei. „Rachetele au fost lansate din Marea Neagră împotriva uzinei Nizhyn care repară vehicule blindate avariate în lupte”, a spus Konashenkov, potrivit Sky News.

Alte rachete, inclusiv hipersonice, au fost lansate din Crimeea pentru a distruge un depozit de carburant folosit de ucraineni.

Moscova mai pretinde că a lovit un centru ucrainen de pregătire militară unde se aflau străini care luptau alături de armata Ucrainei. În paralel, Rusia continuă să nege faptul că țintește și zone civile, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel