Robert Turcescu spune că actuala guvernare îi aduce aminte de perioada Rodica Stănoiu şi Adrian Năstase.
"Sentimentul pe care îl am este că ne-am urcat într-o maşină a timpului care merge înapoi. Sunt nişte ani buni de când în presă scriam despre Nuţu Cămătaru, personajele astea. Brusc, au înviat. Când aud de Tudorel Toder, parcă mă întorc în timp pe vremea Rodicăi Stănoiu. Când îl văd pe Liviu Dragnea astăzi, în felul în care se întâmplă lucrurile, parcă ne întoarcem în perioada lui Adrian Năstase. Vorbesc de teroarea şi de mâna de fier cu care era condusă România la acel moment. Ăsta e sentimentul. Ce se poate întâmpla în momentul ăsta bun, avându-i pe golanii ăştia în fruntea Guvernului?", a afirmat Robert Turcescu la Realitatea TV.
Deputatul PMP susţine că România nu a învăţat nimic bun din trecutul său şi că nu mai e mult până când violenţa verbală a politicienilor de la putere se vor transforma în violenţă fizică.
"O luăm în urmă, apar ameninţări ca pe vremea legionarilor. Cine nu e cu noi, e împotiriva noastră şi îi dăm şi doi pumni în gură. La asta se ajunge în curând. Şi spirala asta a violenţei, care deocamdată este verbală, nu durează foarte mult până se transformă o spirală a violenţei adevărată, cu pumni şi picioare.
Din nou ne întoarcem la momentul în care partidul e în tot şi în toate, cu 30 de ani în urmă. România este în momentul de faţă în situaţia în care ia tot ce e mai prost din trecutul recent. Nimic care să ne ducă înainte. Mai avem să îl vedem pe Liviu Drangea candidat la preşedinţie, o adunare pesedistă pe stadioane scandând "Drangea şi poporul înseamnă viitorul" şi cred că, în curând, trebuie să existe şi pionierii, şoimii patriei...", a mai spus Robert Turcescu la Realitatea TV.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News