Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tulcea: Și a doua fată dispărută luni în Dunăre a fost găsită
WhatsApp
Autoritățile din Tulcea au anunțat că joi a fost descoperit cadavrul celei de-a doua fete dispărute luni în Dunăre.

„În jurul orei 13.00, a fost găsit trupul neînsufleţit al celeilalte minore, dispărute luni după-amiază, în zona portului Isaccea. Acesta a fost găsit în aceeași zonă ca al surorii ei, fiind recuperat și adus la mal”, a transmis ISU Tulcea.

Cadavrul primei fete a fost găsit joi dimineața. Conform pompierilor, prin apel la 112 s-a anunțat prezența unui corp pe Dunăre, la aproximativ 50 de metri de mal și aproximativ 400 de metri în aval de locul dispariției.

La acțiunea de căutare au participat angajați ai ISU Tulcea și Constanța.

Cele două surori, de 11 și 12 ani, au fost date dispărute în Dunăre, în preajma localității tulcene Isaccea.

Potrivit ISU Tulcea, apelul de urgență la 112 a fost înregistrat luni, la ora 16.10. Se pare că una dintre fete ar fi căzut în Dunăre, iar sora sa ar fi sărit în apă ca să o ajute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel