Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Toader, REACȚIE după decizia lui Salvini de a repatria deținuții români
WhatsApp
Vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, a umplut, astăzi, un avion cu deținuți români și i-a trimis spre București. 

Poliţiştii italieni i-au prins, judecătorii din peninsulă i-au condamnat la ani grei de închisoare, dar Italia nu vrea să le şi finanţeze şederea în închisoare aşa că, în baza cooperării internaţionale, îi trimite în ţară. 

Cei 13 români au fost condamnați pentru agresiune sexuală, crimă, jaf, sclavie, proxenetism. Criminalii de altă naționalitate, din închisorile italiene, îți vor săvârși pedeapsa în țara de origine. Același avion se va întoarce din România cu patru deținuți români căutați de autoritățile italiene, care-și vor săvârși pedepsele în Italia.

Citește și Decizie ȘOC a lui Salvini. Avion cu DEȚINUȚI ROMÂNI, trimis în România: „Acesta este doar începutul"

Ministerul Justiţiei de la Bucureşti a gestionat preluarea şi încarcerarea condamnaţilor repatriaţi.

„Odată aduși în țară vor executa pedeapsa în condiții corespunzatoare și repet faptul că 13 sunt aduși. Din Danemarca i-am adus pe toți, noroc că nu erau mulți. E dovada capacității sitemului ANP de a asigura condiții corespunzătoare de executare a pedepsei”, a punctat ministrul Justiției, Tudorel Toader, potrivit Digi 24.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel