Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tudor Chirilă, mesaj viral după întâlnirea cu un grup de elevi pe stradă: "Ce lecție oferi, de fapt, acestor copii?"
WhatsApp
Tudor Chirilă a pvestit pe Facebook întâlnirea cu un grup de elevi pe stradă. Mesajul său a devenit viral după ce a relatat dialogul și ce s-a întâmplat, de fapt cu aceștia. 
Tudor Chirilă, mesaj după întâlnirea cu un grup de elevi

Tudor Chirilă e uimit de faptul că profesorii încă mai pun note mici elevilor care chiulesc de la ore, o practică total greșită în opinia sa.

"Ieri m-au oprit vreo patru, cinci elevi pe stradă să facem o poză. Erau de la Liceul Nicolae Iorga. Ne-am aliniat în cadru, iar ei și-au răsfirat primele patru degete și strigau "paaaatru", așa, ca un fel de "cheese". -Ce e aia patru, am întrebat eu, crezând că ratez vreun semn coool cu care ar trebui să fiu la curent. -Am luat patru la informatică pentru că am chiulit! - Cum adică, nu v-a pus absență? V-a dat patru? - Da! -Fără să vă asculte? De ce? - Păi asta ne întrebăm și noi. I-am sfătuit să meargă la direcție să ridice problema unei note obținute fără examinare. Nu păreau convinși că asta va schimba ceva. Le-am spus că lipsa lor de acțiune nu va face decât să valideze această aberație, s-o transforme în practică", scrie Tudor Chirilă.

"Ce lecție oferi, de fapt, acestor copii?"

 

Artistul este de părere că acest tip de pedeapsă nu este unul corect, pentru că aceștia nu învață, de fapt, nimic. 

"Nu e ok să chiulești, să ridice primul piatra cel care nu a făcut-o, e lipsă de respect față de școală, față de profesor, față de tine și ține de organizare, responsabilizare, sentimentul de datorie. Dar să amesteci lucrurile de așa manieră încât taxarea unei absențe să afecteaze evaluarea obiectivă a cunoștințelor la o materie, mi se pare și mai nasol. Ce lecție oferi, de fapt, acestor copii? În varianta inversă am putea să deducem că dacă ești o loază cu prezență sută la sută e posibil să primești un zece care adunat la celelalte trei note de 4, să zicem, te va ajuta să treci clasa cu o medie rotunjită de 6?

Nu-mi aduc aminte vreodată ca absențele mele să se reflecte în altceva decât avertismente, discuții cu părinții sau spectrul scăderii notei la purtare. Oare pentru profesorul în cauză nu contează aboslut deloc cunoștințele? Ok, postarea asta are la bază doar mărturia elevilor, dar dacă așa stau lucrurile mi se pare un drum educațional greșit. Desigur, este un caz izolat, veți zice, o scăpare.

Din zecile de mii de scăpări răspândite aiurea pe harta țării se construiește eșecul sistemului educațional", mai scrie Chirilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel