Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trupul neînsuflețit al unui preot a fost descoperit într-o baltă de pescuit din Arad. Poliția cercetează cazul
WhatsApp
O descoperire macabră a avut loc în județul Arad, unde autoritățile au recuperat cadavrul unui preot dintr-o baltă de pescuit. Polițiștii efectuează cercetări amănunțite pentru a determina cauzele decesului, dar conform primelor informații, nu au fost identificate urme de violență pe corpul acestuia.
Trupul fără viață al unei femei a fost descoperit într-o locuință din Argeș. Prezenta semne de violență pe corp

Există suspiciuni că preotul ar fi căzut în baltă în mod accidental sau ar fi suferit un atac de inimă, rezultatul autopsiei și analizelor de laborator urmând să aducă mai multă claritate. În prezent, polițiștii nu au identificat nicio dovadă care să indice implicarea unei terțe persoane în decesul preotului.

Cu toate acestea, ancheta se află în stadiu incipient, iar toate aspectele vor fi luate în considerare pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care a survenit decesul preotului.

„Poliţiştii Secţiei 5 Rurală Ineu au fost sesizaţi despre un cadavru, găsit într-o baltă de pescuit din localitatea Camna. În urma cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 de ani, din Arad.

Trupul neînsufleţit nu prezenta urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării autopsiei şi luării măsurilor de urmare. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale", a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

 

Accident tragic

 

Conform polițiștilor, cel mai probabil, preotul a fost implicat într-un accident și a căzut în apă.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului au furnizat informații adiționale despre preotul Aurel Jigovan. Potrivit Agerpres, acesta a slujit în ultimii ani la un centru de bătrâni din municipiul Arad, iar înainte de aceasta, a fost preot la Penitenciarul Arad și la Parohia Barațca.

Conform surselor, preotul a absolvit Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu în anul 1995, iar în 2009 a finalizat și cursurile postuniversitare de masterat ale Facultății de Teologie "Ilarion V. Felea" din Arad. A fost hirotonit preot în data de 1 ianuarie 1996.

Aurel Jigovan a fost căsătorit din 1994 și avea un fiu în vârstă de 26 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
pixel