Potrivit ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş II au efectuat, în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de către un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale plastice şi cauciuc, de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 22.790 kg de deşeuri materiale plastice şi cauciuc, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
În urmă cu două săptămâni, un transport de 16 tone de deşeuri aduse din Suedia a fost întors la frontieră de autorităţile române.
Un transport ilegal constând în 16 tone de deşeuri de diferite feluri a fost blocat să intre pe teritoriul României şi întors în Suedia, de unde venea TIR-ul, a informat, vineri, Poliţia de Frontieră Arad.
Şoferul este român şi încărcătura sa a fost verificată în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Conform documentelor prezentate de şofer, el transporta îmbrăcăminte, echipamente uz casnic, mobilier şi articole pentru copii, aduse de la o societate comercială din Suedia pentru o firmă din România.
"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu aproximativ 16 tone de deşeuri ce constau în îmbrăcăminte, echipamente uz casnic, mobilier, articole pentru copii, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat Poliţia de Frontieră Arad, potrivit Agerpres.
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
În urmă cu câteva zile, un caz similar s-a petrecut în vama Nădlac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News