Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
TRAGIC. Avion de turism, PRĂBUŞIT în Suedia
WhatsApp
Un avion de turism s-a părbuşit  în nordul Suediei.  Toţi oamenii aflaţi la bord au murit, au anunţat autorităţile regionale, informează AFP şi dpa.

"Cele nouă persoane care se aflau în avion au murit", a declarat o purtătoare de cuvânt a regiunii Vaesterbotten (nord-vest), Gabriella Bandling, fără a dezvălui identitatea victimelor.

Potrivit mass-media suedeze, avionul, în care se aflau paraşutişti, a căzut la scurt timp după orele 14:00 (12:00 GMT).

Citeşte şi: PANICĂ în Tel Aviv. Defecţiune la un avion cu 150 pasageri. A survolat aerul până a rămas fără combustibil

Aparatul, un GippsAero GA8 Airvan, decolase de pe aeroportul din Umea în jurul orelor 13:30. Pe imagini filmate de amatori şi difuzate online de cotidianul Aftonbladet se poate vedea cum avionul cade pe verticală.

"Am auzit un zgomot de motor bizar, care nu părea normal. Mi-am ridicat capul şi am văzut un avion care se învârtea ca un titirez", a declarat un martor, Peter Larsson, pentru cotidianul Dagens Nyheter. "Iniţial am crezut că este un zbor acrobatic, însă apoi am înţeles repede că nu era în regulă", a relatat acesta.

Epava aparatului a fost găsită pe o insulă din arhipelagul situat la sud de Umea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel