Epava avionului a fost găsită, dar nimeni nu a fost găsit în viaţă, a anunţat canalul CCTV la aproximativ 18 ore după prăbuşire.
Câteva sute de pompieri şi salvatori sunt implicaţi în eforturile de căutare. Boeingul 737, vechi de şapte ani, a căzut brusc luni de la o înălţime de peste 8.000 de metri, a raportat controlul traficului aerian.
La bord se aflau 123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului, toţi cetăţeni chinezi. Acesta este cel mai grav accident de aviaţie produs în China în aproape 12 ani.
Zborul numărul MU5735 s-a prăbuşit lângă Wuzhou, în provincia din sudul Chinei Guangxi. Aparatul era în drum de la Kunming, în provincia Yunnan, spre Guangzhou în provincia Guangdong.
Producătorul american de avioane Boeing a declarat că experţi tehnici sunt pregătiţi să asiste la investigaţia cauzei accidentului, condusă de autorităţile aviaţiei civile chineze.
Un avion cu 133 de pasageri la bord s-a prăbuşit - VIDEO
Avionul aparţinând companiei China Eastern s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din apropierea oraşului Wuzhou, regiunea Guangxi şi a „provocat un incendiu pe munte”, anunţă postul de stat CCTV. Din primele informaţii, zborul de la Kunming la Guangzhou a părut să piardă rapid viteză, după ora 6.20 GMT (8.20 ora României) înainte de a intra într-o coborâre bruscă, informează Adevărul. Avionul a încetat să transmită date chiar la sud-vest de oraşul chinez Wuzhou, potrivit informaţiilor de la Flight Radar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News