Toţi operatorii de jocuri de noroc vor fi obligaţi să aibă sediul fiscal în România. Această reglementare va fi impusă printr-o ordonanţă de urgenţă ce va fi aprobată în şedinţa Guvernului de joi, a anunţat astăzi, premierul.
Marcel Ciolacu a adăugat că iniţiativa legislativă aflată în Parlament, care prevede scoaterea sălilor de jocuri de noroc în afară localităţilor, va intra într-un regim de adoptare rapidă. Şeful Guvernului a afirmat recent că se fac presiuni asupra lui şi a altor membri ai cabinetului său pentru decizii favorabile acestui domeniu de activitate, iar astăzi s-a declarat convins că autorităţile statului vor face lumină cu privire la acest aspect.
"Vreau să anunţ că voi merge înainte şi în privinţa reglementărilor jocurilor de noroc, nu am nicio problemă cu ameninţările din industria păcănelelor şi joi vom da ordonanţa de urgenţă prin care toţi operatorii să fie obligaţi să aibă sediul fiscal în România, iar legea aflată în Parlament prin care scoatem toate păcănelele în afara localităţilor va intra într-un regim de adoptare rapidă. Sunt convins că autorităţile statului vor face lumină cu privire la modul în care aceşti intermediari vor să prezinte politicieni pentru a lua decizii în favoarea acestei industrii, cum s-a întâmplat în trecut, regăsindu-se câteodată chiar consilieri ai primului ministru. Aşa cum au făcut şi în pandemie, atunci când mafia jocurilor de noroc a fost la masa Guvernului, păcănelele erau deschise pe tot teritoriul României, în timp ce bisericile şi spitalele erau închise", a declarat Marcel Ciolacu, luni, în şedinţa de Guvern.
"Eu am renunţat, după două săptămâni nu m-am mai uitat la televizor, m-am uitat la filme, am renunţat să văd şi eu de la televizor ce prăpăd o să fac în România cu măsuri fiscale, combaterea evaziunii sau cu reforma în sistemul bugetar. Nu este niciun capăt de ţară, nu este nicio măsură exagerată. Poate aş fi preferat şi eu, după două săptămâni de mandat, să nu fiu nevoit să vorbesc de acest pachet de măsuri. Nu este niciun om de rând afectat de măsurile pe care le-am luat în legea de asumare. Nu pierde niciun om de rând, niciun venit. Trebuie să existe echitate socială. PSD trebuie să fie ancorat la principiile sociale democrate europene. Nu mai sunt vremuri de haiducie. Da, am început cu şmecherii", a declarat Marcel Ciolacu la Conferinţa Judeţeană a PSD Hunedoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News