"FORT s-a opus cu vehemenţă Pachetului de Mobilitate şi a făcut numeroase sesizări şi petiţii Miniştrilor Transporturilor ai Romaniei din ultimii doi ani, cât şi Comisiei Europene şi Parlamentului European cu privire la repercursiunile pe care le aduc aceste modificări asupra transportatorilor români", spun transportatorii.
În data de 10 ianuarie 2019, Comisia de Transport şi Turism a Parlamentului European (TRAN) va vota cele trei propuneri cheie ale Pachetului Mobilitate 1, după care vor urma să fie aprobate în sesiunea plenară PE din 14 - 17 ianuarie 2019.
Pachetul mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană pe 31.05.2017 şi cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.
Transportatorii subliniază că în conformitate cu Pachetul mobilitate 1 vor fi aplicate următoarele reguli: aplicarea regulilor detaşării la transporturile rutiere internaţionale, cu exceptarea tranzitului şi a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv. În drumul spre ţara de destinaţie şi în drumul de întoarcere, se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcţii, fără a se încadra în regimul de detaşare, sau zero la plecare şi până la două (operaţiuni) în drumul de întoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operaţiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detaşare integrală se aplică începând cu prima zi a operaţiunii.
Restricţionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de "răcire" (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul. Această restricţionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piaţa liberă.
Interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului, deşi în documentele Preşedinţiei Austriece este recunoscută lipsa acută de spaţii de parcare sigure şi securizate în UE.
Întoarcerea acasă a şoferilor cel puţin o dată la patru săptămâni - sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după numai trei săptămâni pe drum.
Obligaţia dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operaţiuni de transport internaţional cu tahograf inteligent până la sfârşitul anului 2024.
Potrivit FORT, propunerile cuprinse în Pachetul Mobilitate au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere, iar transportatorii români şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi prin măsurile propuse, care vor determina creşterea semnificativă a costurilor de operare şi restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News