Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Testul COVID-19, oligatoriu pentru români merg în Grecia. Trei zile de carantină, în aşteptarea rezultatului
WhatsApp
Românii care călătoresc în Grecia trebuie să efectueze un test rapid pentru noul coronavirus şi să intre în carantină timp de trei zile în aşteptarea rezultatului acestuia începând de azi, 14 decembrie, informează DPA.  
Foto ILUSTRATIV

Cu toate acestea, lockdown-ul impus în această ţară dă semne de relaxare, în contextul în care librăriile şi saloanele de înfrumuseţare au fost redeschise în condiţii stricte după aproape şase săptămâni. Costurile testului rapid pentru călătorii care sosesc în Grecia sunt acoperite de statul grec, însă obligaţia de a prezenta un test PCR cu un rezultat negativ, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, rămâne în vigoare.

Grecia a înregistrat relativ puţine cazuri de coronavirus prin comparaţie cu alte state UE, însă nu dispune de multe paturi la terapie intensivă, iar majoritatea sunt deja ocupate, transmite Agerpres. Această ţară cu aproape 11 milioane de locuitori a raportat duminică 693 de noi infecţii în 24 de ore. De la începutul pandemiei în luna martie, Grecia a înregistrat 3.625 de decese asociate COVID-19.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel