"Deşi în ordinul tribunalului arbitral nr.3 din 14 noiembrie 2016 este stipulat că după comunicarea hotărârii arbitrale orice parte trebuie să comunice, în maximum 20 de zile, informaţiile pe care le consideră confidenţiale, tribunalul a anunţat prin adresa de înaintare a hotărârii prelungirea acestui termen la 90 de zile. Decizia vine pe fondul volumului şi complexităţii deosebite a informaţiilor ce necesită a fi parcurse. Astfel, părţile implicate dispun de acest timp suplimentar pentru a evalua şi a comunica informaţiile pe care le consideră relevante", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Totodată, termenul în care poate fi introdusă acţiunea în anulare rămâne de 120 zile de la data comunicării hotărârii.
Împotriva hotărârii arbitrale se poate introduce acţiune în anulare la acelaşi Centru Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii, caz în care se va constitui un alt tribunal arbitral care va soluţiona acţiunea. Potrivit art. 52 din Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state, 5 motive pot fi invocate pentru anularea unei hotărâri arbitrale, respectiv: viciu în constituirea tribunalului; abuz de putere evident al tribunalului; coruperea unui membru al tribunalului; încălcarea gravă a unei reguli fundamentale de procedură; lipsă de motive.
România a primit vineri, 8 martie 2024, Hotărârea Acţiunii arbitrale internaţionale iniţiată de Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey), potrivit căreia ţara a avut câştig de cauză iar reclamanţii au fost obligaţi să ramburseze României cheltuielile de judecată aferente procedurii de arbitraj.
Hotărârea este întemeiată pe Acordurile cu privire la promovarea şi garantarea reciprocă a investiţiilor încheiate de România cu Guvernul Canadei (ratificat prin Legea nr.356/2009) şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995).
Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de companiile Gabriel Resources Ltd. şi Gabriel Resources (Jersey) în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de "proiectul minier aurifer de la Roşia Montană", se ridica la aproximativ 6,7 miliarde de dolari, potrivit unui răspuns transmis recent de Guvern, la solicitarea AGERPRES, în baza datelor furnizate de Ministerul Finanţelor.
În replică, Gabriel Resources a precizat că analizează cu consilierii săi juridici decizia Tribunalului Arbitral pentru a evalua opţiunile sale, inclusiv contestarea deciziei printr-o procedură de anulare prevăzută de Convenţia ICSID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News