Daria se prăgătea să meargă la facultate, dar viața i-a fost curmată de impactul devastator de pe autostrada A1. Tânăra din Craiova se afla într-un autoturism care se deplasa regulamentar pe autostrada A1, însă a fost izbit din plin de către o autoutilitară în momentul în care s-a oprit pe banda de urgență.
Potrivit polițiștilor, o mașină s-a oprit pe banda de urgență de pe autostradă pentru a-i fi acordat ajutor unei persoane care avea criză de epilepsie, iar o alta din spate s-a așezat lângă ea pe aceeași bandă pentru a interveni. În acel moment autoutilitara a intrat din plin în prima mașină în zona localității Poenari, județul Giurgiu. În urma impactului, două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite.
Printre cele două persoane care au decedat se numără și Daria. Vestea morții a picat ca un trăsnet pentru cei care au cunoscut-o. Mesajele pline de regret sunt postate pe contul de socializare al acesteia. ”Dumnezeu te-a luat mult prea devreme de lânga noi. Și când mai aveai atâtea de facut...viața devine atât de nedreaptă. Nu am cuvinte...Sper să îți găsești linițtea și să ne zâmbești de acolo de sus. Nu te voi uita niciodata, Daria! Drum lin către îngeri, suflet frumos!”, a fost unul dintre mesajele scrise de o utilizatoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News