Claudiu P. era polițist în cadrul Serviciului Regional Poliția Transporturi (SRPT) Constanța și tatăl unei fetițe de 10 ani, care a făcut de nenumărate ori cinste Constanței și părinților ei, câștigând primele locuri pe podium la concursurile de ciclism la care a participat. Și Claudiu era, la rândul lui, un campion. Fost component al echipei naționale de lupte, Farul Constanța şi Dinamo Bucureşti, după aproape două săptămâni de luptă cu temutul coronavirus, Claudiu a închis ochii pentru eternitate, la doar 46 de ani.
În urmă cu o săptămână, colegii săi făceau un apel pentru cei care pot să doneze plasmă pentru camaradul lor. „Trăim vremuri dificile în care pandemia își face în continuare jocul perfid. În prezent, colegul nostru Claudiu Pătrașcu, diagnosticat cu noul COVID, a ajuns la ATI. Are nevoie de plasmă de la persoane care au fost bolnave și s-au vindecat de COVID. Prin urmare, rugăm pe cei care au avut neșansa infectării dar s-au vindecat, să doneze plasmă pentru colegul nostru”, este mesajul transmis de polițiștii constănțeni la sfârșitul lunii trecute.
Mai mulți voluntari au donat, iar Claudiu a primit tratamentul care spera să îl vindece. După câteva zile, polițistul dădea semne că este mai bine. Însă astăzi COVID-19 l-a răpus definitv. „A 12-a la aparatele A.T.I. -lui Offff ... E groaznic Rugați-vă pt. viaţa mea !!!“, este ultimul mesaj al lui Claudiu P.
„A luptat cât a putut, iar noi am luptat alături de el, în speranța că se va întoarce sănătos la familie! Din păcate Claudiu a pierdut lupta cu boala! Drum lung spre cer CAMARADE! Dumnezeu sa te odihnească în pace! Putere familiei să treacă peste această grea cumpănă!“, scrie președintele sindicatului SNPPC, Vasile Zelca.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News