Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Suedia, în criză politică. Premierul Stefan Lofven şi-a dat demisia
WhatsApp
Prim-ministrul suedez Stefan Lofven şi-a prezentat luni demisia, la o săptămână după votul de neîncredere pe care i l-a acordat parlamentul, lăsându-i preşedintelui acestui for sarcina de a găsi un nou şef al guvernului, informează AFP şi Reuters.
sursa foto: Facebook / Stefan Lofven

'La un an până la alegerile la termen, având în vedere situaţia extraordinară în care se află ţara, cu o pandemie în desfăşurare şi provocările aparte pe care aceasta le generează, alegerile anticipate nu sunt ceea ce este mai bine pentru Suedia', a declarat Lofven într-o conferinţă de presă.

'Din acest motiv, i-am solicitat preşedintelui Camerei să fiu eliberat din atribuţiile mele de prim-ministru', a adăugat el.

Stefan Lofven s-a declarat totuşi pregătit să revină în funcţie în cadrul noilor tratative parlamentare care vor începe.

El a devenit săptămâna trecută primul şef de guvern suedez care a pierdut încrederea parlamentului. În practică, guvernul său rămâne în funcţie pentru gestionarea treburilor curente.

Căderea guvernului Lofven a fost provocată de un subiect politic sensibil şi simbolic exploziv în Suedia: chiriile plafonate, de care beneficiază numeroşi suedezi.

Moţiunea a fost introdusă după ce Partidul de Stânga şi-a retras sprijinul pentru guvernul minoritar al lui Lofven din cauza unui conflict cu privire la un proiect de liberalizare a preţurilor chiriilor.

Cele şapte zile de negocieri purtate de Lofven în tentativa de a găsi o nouă majoritate în favoarea sa au rămas fără rezultat.

Lofven, un fost lider sindical şi sudor, conducea o coaliţie minoritară fragilă cu Verzii începând din 2018, bazându-se pe două partide mici de centru-dreapta şi pe Partidul de Stânga pentru a rămâne la putere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel