Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Stomatolog român condamnat pentru trafic de droguri luate de pe Darknet: Ar fi fugit în Spania înainte să-și afle sentința
WhatsApp
Andrei Minea, un medic stomatolog de 39 de ani din judeţul Neamţ, a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru comercializare de droguri de risc şi mare risc, luate de pe Darkweb. Pe numele lui există un mandat european de arestare după ce a fugit din ţară înaintea pronunţării sentinţei definitive. Potrivit unor surse, el s-ar afla în Spania.

Anchetatorii presupun că stomatologul, căruia i se mai spunea şi „Doctorul“, ar fi reuşit să părăsească România în perioada cât era sub control judiciar  şi că ar fi ajuns în Spania. La un moment dat, a încălcat condiţiile impuse de judecători, nu s-a mai prezentat în faţa instanţei când a fost citat, drept pentru care, pe 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău a revocat controlul judiciar şi a dispus arestarea.

Cel mai probabil, Minea bănuia că sentinţa va fi una de închisoare cu executare, iar cu două săptămâni înainte de pronunţare a dispărut fără urmă. Atunci, procurorii au cerut reîncarcerarea, însă apărătorul acestuia a susţinut în faţa judecătorilor „că nu se poate reţine reaua-credinţă a inculpatului întrucât nu s-a stabilit cu certitudine faptul că acesta se află în Spania“, conform motivării instanţei din 2 aprilie 2019. 

Stomatologul a fost prins în urma unei acţiuni a procurorilor DIICOT Neamţ, una efectuată pe 6 iulie 2018, anchetatorii arătând că el a deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc. „A rezultat că drogurile erau achiziţionate de pe internet, prin intermediul platformei Darknet. Inculpatul, prin intermediul unui program instalat pe calculator, accesa platforma Darknet şi efectua comenzi online de amfetamină, MDMA, LSD, cannabis sau haşiş“, conform DIICOT.   

„Doctorul“ ar fi fugit în Spania

 

Expedierea plicului care conţinea drogurile era făcută din străinătate, la adresa expeditorului fiind menţionat un hotel sau o locaţie publică. DIICOT a stabilit că, în perioada 2016-2018, Minea a plasat pe platformă 34 de comenzi, pe care le primea şi acasă, în plic, prin intermediul serviciilor poştale, iar în 2 ani a introdus în ţară aproximativ 70-100 de timbre impregnate cu LSD, 1.020 de tablete de ecstasy, 1.320 grame de amfetamină şi 500 de grame de cannabis şi haşiş. 

Procurorii au cerut judecătorilor privarea de libertate a doctorului, iar magistraţii au admis cererea, fiind încarcerat până pe 31 august 2018 când, deşi Tribunalul Neamţ respinsese cererea inculpatului de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, Curtea de Apel Bacău a decis să-l plaseze în control judiciar. 

Inculpatul a încălcat condițiile de eliberare și nu a putut să se prezinte în fața instanței atunci când a fost chemat. La 2 aprilie 2019, Curtea de Apel Bacău a revocat cauțiunea inculpatului și a dispus arestarea acestuia.

Anchetatorii au stabilit că inculpatul a dispărut fără urmă cu două săptămâni înainte ca garanția să fie revocată. Un mandat european de arestare a fost emis împotriva inculpatului, suspectându-se că a fugit în Spania.

Pe 12 octombrie 2020 Minea a fost condamnat în lipsă la 6 ani de închisoare, potrivit darknetlive.com.

[citeste si]




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel