Cele două organizaţii au informat că se alătură SRJ MediaSind şi condamnă în mod ferm ciocnirile violente care au avut loc în data de 10 august la Bucureşti, în urma cărora au fost rănite 452 de persoane, inclusiv jurnalişti.
"Jandarmii români au atacat, fără motiv, jurnaliştii care relatau despre protestele din Piaţa Victoriei", se arată reacţia transmisă de cele două organizaţii.
Potrivit EFJ şi IFJ, cazuri de atacuri fizice au fost raportate de jurnaliştii Robert Mihăilescu (Hotnews.ro), Cristi Ştefănescu (DW) şi Vlad Ursulean (Casa Jurnalistului), de fotoreporterii Ioana Moldovan (Documentaria.ro) şi Silviu Matei (AGERPRES) precum şi de reporterul Cristian Popa şi cameramanul Cristi Ban (Digi24). Un operator al postului public de televiziune din Austria, ORF, Robert Reinprecht, a fost agresat şi el de forţele de ordine după ce piaţa a fost eliberată.
Anterior, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, membru fondator al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind - organizaţie afiliată la Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, condamnat acţiunile jandarmilor care, în ziua de 10 august 2018, au agresat fizic şi verbal jurnalişti, aflaţi în exerciţiul funcţiunii.
SRJ MediaSind a atras atenţia că rolul jurnaliştilor este de a informa publicul iar instituţiile statutului au obligaţia, în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi a Convenţiilor internaţionale la care România a aderat, să protejeze lucrătorii din mass-media, atunci când aceştia îşi desfăşoară activitatea în situaţii de risc. Doar respectând acest deziderat, este garantată libertatea de exprimare a jurnaliştilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News