Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sute de românce scăpate din Infern de poliţia spaniolă
WhatsApp
360 de tinere, majoritatea din România, erau traficate în cluburile de noapte din Girona.

 

Poliţia spaniolă a reţinut 37 de persoane, acuzate de trafic de carne vie, în vederea vederea exploatării sexuale, în cluburile de noapte din provincia Girona.

Au fost eliberate două românce, care erau obligate să se prostitueze. Însă autorităţile au identificat, în total, 360 de posibile victime ale reţelei, majoritatea din România. În cadrul operaţiunii, numite "Demnitate", au fost percheziţionate 11 cluburi de noapte, din localităţi aflate în apropierea frontierei cu Franţa, scriu jurnaliştii publicaţiei El Mundo.


Victimele erau racolate din ţara de origine. Proxeneţii profitau de situaţia lor economică şi socială vulnerabilă.


Conform poliţiştilor, ancheta a durat aproape 10 luni, iar 200 de poliţişti au participat la descinderile în forţă.

Ministrul de Interne, Jorge Fernández Díaz, i-a felicitat pe anchetatori: "Munca de prevenţie care se desfăşoară în colaborare cu ţările de origine, începe să dea roade. Lupta împotriva traficului de fiinţe umane este de la an la an mai eficientă." El a adăugat că "victimele traficului sunt lipsite de apărare, vulnerabile şi au drepturile încălcate. Lucruri, incompatibile cu sistemul nostru de valori democratice. Traficul cu fiinţe umane care se finalizează cu exploatarea sexuală a tinerelor este o activitate dezumanizantă, iar eradicarea fenomenului este o prioritate a Ministerului de Interne."


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel