Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Staţia Spaţială Internaţională a executat o manevră pe orbită pentru a evita un deşeu spaţial
WhatsApp
Staţia Spaţială Internaţională a evitat un deșeu spațial. 
Foto: Pixabay

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a trebuit să execute o manevră pe orbită, vineri, pentru a evita impactul cu un deşeu spaţial desprins dintr-un lansator american, a anunţat directorul Agenţiei spaţiale ruse, citat de Reuters, scrie Agerpres. 

Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie de evenimente similare, în urma cărora deşeurile spaţiale i-au constrâns pe astronauţii aflaţi la bordul ISS să reacţioneze şi să execute manevre de evitare.

Apelurile privind monitorizarea şi reglementarea deşeurilor spaţiale s-au înmulţit după ce Rusia a testat luna trecută o rachetă anti-satelit. Testul rusesc a generat o masă de deşeuri pe orbita terestră, despre care oficialii americani afirmă că vor reprezenta un pericol pentru activităţile spaţiale timp de mulţi ani de acum înainte.

Deșeu spațial din 1994



Dmitri Rogozin, directorul agenţiei spaţiale ruse (Roscosmos), a declarat vineri că ISS a fost nevoită să execute o manevră din cauza unui deşeu spaţial care provine de la un lansator american trimis pe orbita terestră în anul 1994.

Potrivit Roscosmos, orbita ISS, în urma unei manevre neprogramate ce a fost realizată de centrul de control al misiunii, a fost coborâtă cu 310 metri timp de aproape trei minute, pentru a se evita impactul cu acel deşeu spaţial.

Dmitri Rogozin a mai spus că manevra nu va afecta lansarea rachetei Soyuz MS-20 programată pe 8 decembrie de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, nici andocarea acesteia la ISS.

Ce sunt deşeurile spaţiale



Deşeurile spaţiale sunt fragmente desprinse din lansatoare orbitale sau vehicule spaţiale care plutesc în jurul Terrei şi care prezintă un risc de coliziune cu sateliţii artificiali şi cu ISS.

Într-un editorial publicat joi în Financial Times, fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen a spus că testul prin care Rusia a distrus luna trecută un satelit riscă să transforme spaţiul într-o "groapă de gunoi".

"Dacă nu vom schimba ceva, oportunităţile prin care spaţiul îmbunătăţeşte vieţile noastre de pe Terra vor fi anulate timp de mai multe generaţii", a declarat fostul secretar general al NATO.

Misiune amânată

 

Deşeurile spaţiale i-au constrâns totodată pe inginerii de la NASA să amâne joi o ieşire orbitală programată pentru înlocuirea unei antene defecte, montată în structura externă a ISS. Luna trecută, ISS a executat o manevră scurtă pentru a evita ciocnirea cu un fragment desprins dintr-un satelit chinezesc care nu mai funcţionează în prezent.

Într-o declaraţie separată de vineri, reprezentanţii Roscosmos au spus că speră ca administratorul general al NASA, Bill Nelson, să realizeze o vizită în Rusia în prima jumătate a anului 2022 pentru a discuta despre continuarea cooperării ruso-americane în cadrul proiectului ISS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel