Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SPP, 30 de ani de la înființare. Klaus Iohannis: „Un moment special!”
WhatsApp
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) împlinește, astăzi, 30 de ani de la înființare. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj personalului, asigurându-i pe ofițeri de întreaga sa considerație.
Foto ILUSTRATIV

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi un mesaj cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază.

„Această zi marchează un moment special în istoria Serviciului de Protecţie şi Pază – împlinirea a 30 de ani de la înființare, ca autoritate a statului cu atribuţii în cadrul sistemului național de securitate. De-a lungul acestor trei decenii de activitate, v-ați evidențiat prin profesionalism și competență în îndeplinirea tuturor misiunilor derulate atât la nivel național, cât și internațional. Adaptabilitatea și preocuparea constantă pentru îmbunătățirea performanțelor individuale și colective au sporit eficiența colaborării cu celelalte instituţii componente ale sistemului naţional de securitate, precum şi cu serviciile omoloage din străinătate", a transmis președintele.

 

Klaus Iohannis: „La mulți ani!”

 

Acesta spune că aniversarea din acest an are loc într-un moment dificil, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2, precum și într-un context global complicat, marcat de multe provocări și incertitudini în domeniul securității, motiv pentru care „este cu atât mai important să continuați să vă adaptaţi metodele și mijloacele pentru executarea misiunilor specifice unei structuri moderne, eficiente și pregătite să acționeze în condiții de risc".

„Îmi exprim aprecierea pentru întreaga activitate pe care Serviciul de Protecție și Pază o desfășoară în slujba României și vă încurajez să vă îndepliniți misiunile cu același devotament și cu loialitate față de țară, consolidând prestigiul dobândit în toți acești ani. Pe această cale, transmit întregului personal al instituţiei dumneavoastră urări de sănătate și putere de muncă, alături de întreaga mea considerație. La mulți ani!", a fost mesajul președintelui, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel