Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Omul cu "2.000" de tumori, condamnat la închisoare după ce a convins şi vedete să doneze pentru a-i salva viaţa
WhatsApp
Un bărbat din Spania a fost condamnat la doi ani de închisoare de un tribunal din Madrid pentru că a acceptat mii de euro sub formă de donaţii după ce a pretins că avea 2.000 de tumori, relatează luni DPA şi AFP.
sursa foto: Flickr.com

Bărbatul, supranumit "omul cu 2.000 de tumori", a primit 264.780 de euro, potrivit unui raport al agenţiei de ştiri Europa Press.

Inculpatul, care suferă de sindromul Cowden, o boală ereditară rară ce poate provoca tumori necanceroase, cu care a fost diagnosticat în 2009, a recunoscut acuzaţiile.

El a susţinut începând din 2010 că ar mai avea câteva luni de trăit şi a apărut la numeroase evenimente publice, la televiziune şi online. "Profitând de boala sa", Paco Sanz a întocmit "un plan pentru obţinerea de finanţări ilicite între 2010 şi februarie 2017", a susţinut acuzarea într-un document consultat de AFP.

Bărbatul a înfiinţat un site de internet, o asociaţie omonimă, şi a avut parte chiar şi de o gală caritabilă organizată de vedete pentru strângerea de fonduri în beneficiul său. El a fost, de asemenea, subiectul unei cărţi, notează DPA.

 

Mai multe vedete au donat bani şi au organizat evenimente caritabile pentru "Omul cu 2.000 de tumori"



Vedetele au donat bani după ce spaniolul a pretins că are nevoie urgentă de ajutor financiar pentru deplasarea în Statele Unite pentru a beneficia de tratamentul care nu îi poate fi oferit în Spania.

De fapt, el a fost tratat gratuit la un spital din apropierea casei sale din Valencia, iar viaţa sa nu au fost niciodată în pericol, a relatat agenţia Europa Press.

Bărbatul s-a deplasat în SUA de mai multe ori, însă a beneficiat o singură dată de tratament. El călătorit acolo odată cu un vas de croazieră, iar restul donaţiilor le-a cheltuit pentru achiziţia de bunuri de lux.

Bărbatul a fost arestat în 2017 împreună cu iubita sa, care a fost de asemenea acuzată că a fost implicată în fraudă. Ea a crezut că iubitul ei este bolnav în faza terminală şi l-a ajutat cu bună credinţă, potrivit avocatului ei.

La deschiderea procesului de luni, Paco Sanz a pledat vinovat şi a negociat un acord cu tribunalul în cadrul căruia a fost condamnat la doi ani de închisoare (faţă de şase solicitaţi iniţial de acuzare). Partenera sa, complice, a fost condamnată la un an şi nouă luni de închisoare, notează AFP.

Legislaţia spaniolă permite însă suspendarea în cazul pedepselor mai mici de doi ani, în anumite condiţii.

Procesul va continua timp de trei zile pentru stabilirea aspectului civil al cazului şi a valorii daunelor şi dobânzilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel