Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a întâlnit în cadrul vizitei pe care o efectuează în Spania cu reprezentanţi ai autorităţilor publice din domeniul sănătăţii, cu specialişti, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţii medicale de origine română care lucrează în această ţară.
"În cursul zilei am reuşit să ne întâlnim cu doamna ministru al Sănătăţii din Regatul Spaniei, cu preşedintele Comisiei de sănătate a Parlamentului spaniol. Subiectele abordate au fost de foarte mare interes. (...) Avem oportunitatea unei colaborări în domenii esenţiale. Mă refer aici la sănătate publică, la digitalizare, la cercetare şi dezvoltare în domeniul bolilor transmisibile şi netransmisibile şi, nu în ultimul rând, în domeniul resurselor umane", a afirmat Rafila într-o declaraţie de presă cu prilejul vizitei la Madrid.
De asemenea, ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire cu reprezentanţii industriei farmaceutice din Spania.
"Cred că modelul de bună practică dezvoltat în această ţară, care încurajează investiţiile în domeniul farmaceutic alături de cercetare şi de dezvoltare, care face această industrie competitivă şi un mare contributor la produsul intern brut din Spania ar trebui să fie preluat în bună parte şi în ţara noastră, pentru că Spania este un model în acest sens iar problemele cauzate de lipsa unor medicamente pe piaţa farmaceutică din Spania sunt compensate printr-o astfel de politică, ce reprezintă o prioritate pentru Guvernul spaniol. Am avut ocazia să vizitez şi o mare întreprindere farmaceutică ce face multe produse biologice şi colaborarea cu fabrici de profil din România cred că este posibilă iar deschiderea de care au dat dovadă colegii spanioli este evidentă", a declarat Alexandru Rafila.
Totodată, ministrul a avut o întâlnire cu profesionişti din sănătate - medici, cercetători, asistenţi medicali - originari din România care lucrează în Spania.
"Ne propunem la sugestia acestor colegi să organizăm o întâlnire profesională româno-spaniolă în cursul acestei toamne. (...) Sunt convins că vom putea să dezvoltăm o colaborare care să ţină cont de necesitatea îmbunătăţirii accesului la servicii de sănătate, la medicamente şi, nu în ultimul rând, de încurajarea cercetării în domeniul medical, care este un foarte important motor de dezvoltare pentru Spania şi mi-aş dori să reprezinte un astfel de motor de dezvoltare şi pentru România", a mai spus demnitarul.
Referindu-se la cutremurul care a avut loc în Turcia şi Siria, Rafila a declarat că Ministerul Sănătăţii "cu responsabilitate" încearcă să ajute şi va veni cu soluţii concrete pentru ajutarea victimelor din cele două ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News