Inițial se vorbea despre o lovitură de 3.5 milioane de euro. Se pare însă că este vorba de nu mai puțin de 5 milioane de euro, conform ultimelor evaluări și inventare care au fost făcute alături de oamenii legii și alți specialiști.
Spargerea majoră a avut loc la magazinul de bijuterii Jewellers din Puerto del Carmen, la primele ore ale zilei de 8 iunie.
Arestările au început acum o lună și aproape toate au fost efectuate în România. Ultimele au avut loc săptămâna trecută, atunci când Garda Civilă a reușit să recupereze o parte din bijuteriile furate.
Camerele de securitate i-au demascat
Trei hoți au fost demascați după ce chipurile le-au fost surprinse de camerele de supraveghere montate în magazin. Se pare că este vorba despre trei camere despre care spărgătorii nu știau că există.
Potrivit proprietarului magazinului, hoții au reușit să scoată bijuteriile prin terasă. Ei au spart două uși metalice de securitate prin distrugerea celor patru încuietori care le asigurau. De acolo au reușit să intre în baie și, printr-un tavan fals, în care au făcut "mai multe găuri",au intrat în unitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News