Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sondaj printre românii din Italia: Romii care nu muncesc, să fie expulzați
WhatsApp
Românii din Italia sunt de acord cu expulzarea romilor non-italieni, ca urmare a propunerii făcută de ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, care a anunțat recent un recensământ al cetățenilor etnici romi din Italia. 

Potrivit unei publicații online a românilor din Italia, rotalianul.com, în urma unui sondaj aplicat cititorilor, la întrebarea „sunteți de acord cu expulzarea romilor străini?” din peste 260 de votanți 80% au răspuns „da, trebuie expulzați” și numai un procent de 20% au fost de părere că trebuie găsite măsuri și procedee pentru ca cetățenii de etnie romă să fi integrați în societatea din care fac parte. 

„Este o lege foarte bine gândită. Nu are Salvini nimic cu cei care muncesc, legea asta ar fi pentru cei ce cărora nu le place munca, așa că să-i trimită pe toti acasă, să nu ne mai facă de râs”, spune Daniela, unul dintre etnicii români. 

„Afară cu imigranții, să se ducă în țara lor, să nu mai cerșească pe toate străzile! Noi muncim de ne omorâm pentru 30 de euro la zi, lor le plătește statul italian tot și mai și cerșesc. Bravo, Salvini, felicitări!”, este părerea Marianei. 

Nu toți românii sunt atât de drastici și unii văd mai nuanțat situația. „Eu cred că problema asta cu romii este xenofobie și rasism. Sunt și romi care muncesc de exemplu, nu e nimeni vinovat că s-a născut țigan. Politicienii italieni nu trebuie să pună problema așa, ci trebuie să îi expulzeze pe cei care nu au nici un căpătâi, stau pe unde apucă și ca drept consecință, comit infracțiuni și își abuzează copiii", a scris o româncă ce a participat la sondaj. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel