PNL este într-o perioadă de scădere în sondaje - de la un maximum de peste 47% în luna ianuarie (sondaj IMAS) - însă se menţine pe primul loc cu 38,5% din intenţiile de vot, în ciuda măsurilor impopulare luate în tipul epidemiei de Covid-19.
Sondajul INSCOP, citat de Mediafax, arată că PSD s-a cantonat la 25 de procente, după ce a înregistrat scăderea dramatică la 22,5%, la alegerile europarlamentare din 2019.
USR este al treilea partid ca popularitate în preferinţele alegătorilor, creditat cu 10,2% din opţiunile celor care şi-au exprimat o intenţie de vot. Pentru USR este o scădere faţă de alegerile de anul trecut, când a obţinut 22,3%.
Partidul lui Victor Ponta, Pro România, creşte la 9,4%, faţă de 6,55% cât a obţinut la alegerile europarlamentare din 2019. UDMR se află la 6% din intenţiile de vot.
Şi ALDE cu 3,6%, şi PMP cu 3,5%, se află sub pragul electoral.
Sondajul mai arată că o majoritate covârşitoare, de aproape 80%, consideră că economia a fost afectată „în mare” şi „în foarte mare măsură” de epidemia de coronavius.
La o întrebare solicitată de Pro România, legată de impozitarea progresivă a veniturilor (cine câştigă venituri mai mari plăteşte impozite mai mari), respectiv renunţarea la cota unică, românii au fost favorabili într-o proporţie de 66%.
Totodată, aproape 60% dintre cei chestionaţi văd ca „bună” şi „foarte bună” creşterea impozitării pe proprietăţi şi pe câştigurile de capital, cum ar fi câştigurile rezultate din vânzarea de acţiuni la o societate comercială, dar şi reducerea impozitării muncii.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Pro România. Datele au fost culese în perioada 15 - 20 mai 2020. Metoda de cercetare: interviu prin intermediul chestionarului, cu date culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), la un volum al eşantionuluimultistadial stratificat de 1132 de persoane.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News