Oameni emoționați, grăbiți, cu genți improvizate sau colete pentru rude, pornesc într-o călătorie lungă, care durează adesea mai bine de 24 de ore dacă se fac și escale. Peste o mie de kilometri străbat aceste vehicule până în Germania, acolo unde începe un nou capitol dintr-o rutină anuală dureroasă și necesară.

Când ajung, în amurgul unei noi zile, oamenii sunt lăsați în orășele germane, în apropierea fermelor, șantierelor sau fabricilor unde vor munci. Statisticile arată că 80% dintre lucrătorii sezonieri din agricultura germană provin din România, o cifră impresionantă care arată dependența uneia dintre cele mai puternice economii europene de forța de muncă românească.

Reportajul realizat de NDR surprinde nu doar condițiile de viață adesea precare ale acestor oameni, ci și golul dureros pe care îl lasă acasă. În satele lor, gospodăriile rămân pustii, copiii cresc cu părinți absenți, iar comunitățile se destramă încet, în timp ce bărbați și femei pleacă să muncească în abatoare, pe câmpuri, în bucătăriile industriale sau în spălătoriile hotelurilor germane. Acolo unde societatea germană îi vede rar, iar recunoașterea aproape că nu există.

Puțini ajung în Germania cu un contract în mână. Mulți își găsesc locuri de muncă prin grupuri de Facebook, unde anunțurile sunt sumare, condițiile vagi, iar garanțiile inexistente. Aceste grupuri funcționează ca adevărate piețe de muncă improvizate, unde sute de români încearcă să-și schimbe destinul pentru câteva sute de euro pe lună. Se estimează că unul din cinci români apți de muncă lucrează în străinătate, fie sezonier, fie definitiv. În 2024, România a fost a doua cea mai frecventă țară de origine a imigranților în Germania, după Ucraina.

„Suntem sclavii Europei”: vocea românilor exploatați

Pentru bărbații români, Germania a devenit principala destinație. Ei culeg fructe și legume, lucrează pe șantiere, fac curățenie sau pregătesc camere pentru turiștii din nordul Germaniei. Mulți sunt însă exploatați și vulnerabili. Există situații în care pașapoartele le sunt confiscate, contractele sunt încălcate sau oamenii sunt înghesuiți în containere și dormitoare mucegăite, cu câte opt paturi într-o cameră.

Costurile cazării pot depăși ușor 600 de euro pe lună, o sumă uriașă pentru veniturile lor. „Suntem sclavii Europei”, spune Ștefan, un român care a lucrat în curățenie și într-un restaurant de tip fast-food. Mărturia lui sintetizează drama a mii de oameni care, în ciuda oboselii și a nedreptăților, continuă să revină anual.

În spatele acestor plecări stau visuri simple, de multe ori reduse la binele copiilor. Nicu, un bărbat de 37 de ani, spune cu sinceritate: „Nu pentru mine, ci pentru fiica mea. Ca să-i fie mai ușor, să nu treacă prin ce am trecut eu.” A plecat pentru prima dată la scurt timp după nașterea copilului său, ca să culeagă căpșuni în Germania. Acum, când fata are 11 ani, el continuă să facă aceeași navetă grea, acceptând condițiile oricât de dure ar fi. Își vede familia doar câteva săptămâni pe an, la Crăciun, în vacanța de vară și, dacă are noroc, de ziua fiicei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News