Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Solidară cu Rareș Bogdan și Realitatea TV!
WhatsApp

În urmă cu cinci ani scriam un text despre intenția de a închide gura Realității TV. Lucram la un alt post de televiziune, dar asta nu m-a oprit să mă exprim, chiar dacă au existat repercursiuni, am intrat pe telefon în emisiunea lui Rareș Bogdan și am scris câteva rânduri în apărarea unui post de televiziune, așa cum este normal să procedeze orice jurnlist de bună credință.

De atunci și până astăzi, presiunea pe postul de televiziune respectiv a fost constantă. Zilele trecute, o circulară a PSD destinată filialelor partidului demonstra clar intenția și graba în a-i închide gura unui jurnalist, pe care nu se sfiau să îl numescă - Rareș Bogdan.

De ce? Pentu simplul motiv că a rămas pe drumul cel bun, de partea bună a lucrurilor, că nu a putut fi intimidat, cumpărat, că nu au reușit nici cu vorba bună, nici cu amenințări, să-l deturneze, și pentru că un jurnalist iubitor de libertate și democrație este întotdeauna dușmanul unor politicieni corupți, analfabeți și antieuropeni. Niște politicieni care iubesc unanimitățile n-au cum să iubească libertatea de exprimare. Am spus de multă vreme că PSD va da o lege prin care să vizeze punctual situația postului de televiziune, după ce probabil au încercat prin alte metode și nu au reușit. Cum timpul nu mai are răbdare cu liderii PSD, s-a recurs la o ordonanță de urgență privind insolvența.

Nu știu care este situația cu datoriile, știu însă că orice încercare de intimidare a presei este o amenințare la adresa democrației acestei țări.

Și, place sau nu, Rareș Bogdan este dovada că încă se mai face presă liberă în România. Iată de ce sunt solidară cu Rareș Bogdan, dincolo de prietenia și colaborarea noastră!

 

Atenție, cad televiziuni!

4 octombrie 2013, www.expresmagazin.ro

În urmă cu câțiva ani, în Franța a fost o întreagă dezbatere dacă sprijinul acordat presei franceze de guvernul Sarkozy, de 600 de milioane de euro, dar și alte măsuri prin care se încerca „salvarea presei” în diverse părți ale lumii sunt sau nu o soluție. Mulți au spus atunci că este periculos ca un guvern să se amestece în treburile presei.

Dezbaterea s-a extins în multe țări occidentale.

Cu toții au ajuns însă la o concluzie – că cel mai bun ajutor pe care poate să-l dea un guvern din orice țară din lumea civilizată este să se asigure că există legi favorabile presei.

În România, presa a fost foarte mult încercată în ultimii ani. S-a dorit decimarea și dezbinarea ei. Și, în mare parte, s-a reușit. În România anului 2013 se încearcă impunerea unei reglementări care să afecteze direct televiziunile și radiourile. Prima la rând – Realitatea TV. Cine știe cine urmează?

Dacă nu realizăm că o țară fără o presă liberă și puternică este expusă tentaților dictatoriale ale unora și altora, atunci ne merităm soarta. Și poate că atunci când ne vom trezi, va fi prea târziu.

Nu uitați că a apăra orice instituție de presă înseamnă a te apăra pe tine. Astăzi este rândul Realității TV. Eu pledez pentru o țară cu o presă, cu o justiție și un Parlament independente și puternice. Ca atare, nu sunt indiferentă față de ce se întâmplă cu Realitatea TV și sunt solidară cu ei!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel