Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șoferul unui microbuz plin cu români a vrut să treacă frontiera pe contrasens, pentru a evita triajul epidemiologic
WhatsApp
Şoferul unui microbuz înmatriculat în România, în care se aflau opt pasageri, a încercat eludarea controlului de frontieră intrând în ţară prin PTF Nădlac, pe contrasens, pe arterele destinate ieşirii din România, încercând astfel să evite triajul epidemiologic.

Incidentul a avut loc la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, de pe DN 7.

“Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetățean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau opt cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria.

Întrucât mai mulți pasageri, inclusiv șoferul, nu îndeplineau condițiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o țară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, aceștia au încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Directiei de Sănătate Publică.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

În acest caz se fac cercetări penale pentru "intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel