Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șofer român, prins la graniță la volanul unui TIR căutat în Spania 
WhatsApp
Un român a fost prins la volanul unui TIR care era căutat în toată Spania. 

Un român, în vârstă de 56 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să scoată din ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, un tir căutat în Spania, dar care avea numere de înmatriculare specifice României.

"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat la control, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 56 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor marca MAN şi semiremorcă, având numere de înmatriculare specifice României. Cu ocazia efectuării verificărilor, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că mijlocul de transport figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autorităţile din Spania", se arată într-un comunicat de presă, emis marţi, de ITPF Giurgiu.

Autovehiculul, estimat la o valoare de circa 100.000 de lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel