Potrivit IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Biroului Rutier, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere şi controlul circulaţiei pe strada Madona Dudu din Craiova, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula din direcţia străzii Matei Basabab către strada Bucovăţ din localitate. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului de oprire, continuând-şi deplasarea, motiv pentru care poliţiştii l-au urmărit cu autospeciala din dotare, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
"Urmărirea s-a realizat pe mai multe străzi din localitate, finalizându-se pe Aleea Călugăreni, din Craiova, unde autoturismul în cauză a fost blocat iar conducătorul auto, imobilizat de poliţişti şi condus la sediul Biroului Rutier Craiova pentru audieri. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultând valori pozitive pentru substanţe psihoactive. Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi prezenţei în organism a substanţelor psihoactive", informează IPJ Dolj.
Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, s-a stabilit că bărbatul ar fi declarat o identitate falsă în momentul interceptării de către poliţişti. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta are 43 de ani, este din Craiova şi a profitat de faptul că nu avea documentele de identitate asupra sa şi declarat datele de identitate ale fratelui său.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice ori a altor substanţe, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Tot din verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul este urmărit la nivel internaţional, având emis de autorităţile italiene pe numele său un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de participare la o grupare infracţională, constând în aceea că în perioada decembrie 2017 - prezent, persoana în cauză ar fi făcut parte dintr-o grupare care avea ca scop furtul din buzunare în mijloacele de transport în comun şi folosirea în mod fraudulos de carduri de credit şi bancare, obţinute ca urmare a infracţiunilor săvârşite.
Bărbatul a fost preluat sub escortă de către poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Dolj - Compartimentul Urmăriri şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News