Românca fusese reținută în închisoarea psihiatrică timp de câteva săptămâni, dar ieri după-amiază a decis să-și pună capăt zilelor.
O româncă în vârstă de 30 de ani s-a spânzurat de un copac, profitând de ora de aer liber acordată deținuților și pe care aceștia o petrec de obicei pe un hol al închisorii. Punctul exact în care s-a produs tragedia este monitorizat de camere de luat vederi care transmit imagini către camera de control.
Alarma privind gestul pe care urma să îl facă fata a fost imediată, la fel ca și intervenția paznicilor, însă încercările de a o resuscita au fost fără rezultat.
Femeia s-a spânzurat de copac cu ajutorul unei perechi de ciorapi, iar efectul acțiunii sale nu i-a dat nicio șansă. Cauzele care au condus-o la un gest atât de extrem precum provocarea propriei morți sunt obscure, dar cu siguranță acest lucru redeschide capitolul amar al stării de rău prin care trec mulți deținuți în timpul detenției și al asistenței necesare de care ar avea nevoie pentru a-și relua viața și a o îndrepta pe un curs mai bun.
Tot în Italia, s-a petrecut, recent, un fapt paradoxal: O femeie care a murit în urmă cu 23 de ani a primit o amendă de 100 de euro pentru că nu s-a vaccinat împotriva COVID.
Femeia a murit în 1999, la vârsta de 28 de ani, într-un accident rutier, relatează Corriere della Sera.
Amenda pe numele femeii, Domenica Di Stefano, a ajuns la mama ei, profund marcată de acest gest.
Cumnatul femeii a declarat pentru Corriere: „sora soției mele a decedat în 1999 într-un accident, acum ar fi avut 51 de ani și din acest motiv a primit amenda pentru a treia doză de vaccin, în ciuda faptului că, din motive evidente, nu a făcut nici prima doză, nici pe cea de-a doua. A fost, de asemenea, un șoc psihologic, deoarece a redeschis o rană care nu se vindecase niciodată de la acea pierdere foarte gravă.
Cumnata mea a trăit în Napoli și a murit la 28 de ani, cu puțin timp înainte de a se căsători. Încercăm să ne dăm seama cum să răspundem la această amendă absurdă. Cu sistemele electronice de astăzi, care sunt complet interconectate, astfel de lucruri nu ar trebui să se întâmple”.
Familia va trebui acum să facă recurs, dovedind că femeia a murit.
Vaccinarea anti-COVID a fost obligatorie în Italia pentru accesul persoanelor de peste 50 de ani la locul de muncă. Din 1 aprilie, Guvernul a ridicat această obligativitate, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News