Publicitate
„Ne găsim într-un moment important al campaniei electorale. Fac un apel către votanţii USR şi liderii Alianţei USR- PLUS, să îl susţină pe Theodor Paleologu în cursa pentru Preşedinţia României. Dacă Dan Barna, un om nou în politică care a făcut mari progrese, doreşte în mod real să demonstreze că are capacitatea de a pune interesul ţării mai presus de interesul personal sau de grup, ar accepta să vină lângă Paleologu. Atunci, în mod sigur, Dăncilă neconflictuala nu va intra în turul doi şi am putea scrie istorie pentru această ţară", a scris Tomac, sâmbătă, pe Facebook.
El susţine că Dan Barna nu are suficientă experienţă pentru a fi preşedintele României şi nu se ridică la nivelul aşteptărilor electoratului pe care îl vizează. „Aceşti oameni idealişti îşi vor îndrepta votul către un candidat fără probleme de integritate, cu experienţă politică şi diplomatică relevantă şi cu un profil intelectual bine conturat. În mod cert, Theodor Paleologu este cel mai curat, mai onest şi mai pregătit candidat înscris în această competiţie electorală", a adăugat liderul PMP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News