'RTS a aflat că criminalul a fost arestat lângă Kragujevac', în centrul Serbiei, a transmis postul naţional RTS, după o operaţiune lansată în urma acestui măcel ce a avut loc joi noapte în mai multe sate din apropierea Belgradului, al doilea atac armat în masă în ţară în această săptămână.
'Suspectul U.B., născut în 2002, a fost reţinut în în vecinătatea oraşului Kragujevac, el este suspectat de uciderea a opt persoane şi rănirea altor 14 în timpul nopţii', a declarat Ministerul sârb de Interne într-un comunicat, adăugând că ancheta este în curs de desfăşurare.
Preşedintele Serbiei Aleksandar Vucic este aşteptat să se adreseze naţiunii în jurul orei 10.30 (8.30 GMT). Atacul armat din satul Dubona, lângă oraşul Mladenovac, la 42 km sud de Belgrad, este al doilea în ţara din Balcani în doar două zile.
Miercuri, un băiat de 13 ani a ucis prin împuşcare nouă persoane şi a rănit şapte la o şcoală din Belgrad înainte de a se preda. Potrivit presei locale, suspectul în al doilea atac a fost implicat într-o altercaţie în curtea şcolii joi noapte şi a plecat, dar s-a întors cu o puşcă de asalt şi un pistol. El a deschis focul şi a continuat să tragă în oameni la întâmplare dintr-o maşină în mişcare. Potrivit televiziunii de stat RTS, un poliţist în afara serviciului şi sora sa se numără printre cei ucişi.
Aproximativ 600 de poliţişti sârbi, inclusiv Unitatea Antiteroristă Specială (SAJ) şi Jandarmeria, au fost implicaţi într-o vânătoare de oameni, numită Operaţiunea Vârtej, a raportat RTS.
Martori citaţi de presa locală spun că bărbatul a intrat în conflict cu un grup de persoane care se aflau în apropierea unei şcoli, s-a dus acasă pentru a lua o armă automată şi a deschis focul asupra lor. După atacul iniţial, bărbatul a continuat să tragă la întâmplare în persoane aflate pe stradă, dintr-un vehicul aflat în mişcare.
Atacul a avut loc la doar o zi după ce un elev de clasa a şaptea a ucis nouă persoane, un paznic şi opt elevi şi a rănit alte şapte într-o şcoală din Belgrad. Masacrul de miercuri a şocat Serbia şi a dus la apeluri de înăsprire a legii, potrivit Radioteleviziunii Voivodinei.
Potrivit presei sârbe, numele suspectului este Uroš Blažić.
Bărbatul care era cu Uroš Blažić, care aseară a ucis opt persoane și a rănit 13, este șoferul de taxi care a fost răpit aseară de ucigașul în masă și forțat să-l conducă în timpul evadării, află publicația sârbă „Blic”.
În timpul campaniei sale sângeroase, Blažić și-a condus mașina când a cmis atacurile, după care a deturnat un taxi în jurul Mali Požarevac. L-a amenințat pe șoferul de taxi cu o bombă și l-a forțat să conducă în timpul evadării, până la Vinjište, lângă Kragujevac.
Uroš și-a început campania sângeroasă la Orașje când a coborât din mașină și a tras o rafală într-un grup de oameni care stăteau în jurul unui foc de tabără la un picnic. Apoi și-a continuat planul și a ajuns la o poziție la câțiva kilometri și a coborât din mașină și a împușcat patru oameni care reparau poarta din curte.
Apoi s-a urcat din nou în mașină și a condus până în centrul satului Dubona și a împușcat din nou, unde a ucis două persoane, un polițist în afara serviciului și sora lui. Peste 600 de oameni au pornitîn căutarea lui. Omare cantitate de arme și muniție a fost găsită în cabana folosită de ucigaș și toate au fost confiscate.
Criminalul a fost arestat după o căutare de opt ore în Kragujevac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News