Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se scumpesc motorina și benzina. Cresc accizele de la 1 iulie 
WhatsApp
Românii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunare pentru un plin de motorină sau benzină. 

Creșterea salariului minim pe economie și a pensiilor nu vine fără scumpiri în alte zone. Astfel, dacă de la 1 iulie s-a stabilit creșterea salariului minim, vor creste și accizele la combustibili.

Conform calendarului agreat de guvern încă de anul trecut s-a stabilit data de 1 iulie ca termen pentru creșterea accizelor. Astfel, un litru de benzină va fi mai scump cu 43 de bani, iar un litri de motorină cu 40 de bani. Aici s-ar putea adăuga și eventuale scumpiri cauzate de o eventuală creștere a prețului pentru barilul de petrol, ori deprecierea monedei naționale. Scumpirea vine totuși într-o perioadă în care prețurile carburanților au tot scăzut, astfel că în acest moment atât motorina, cât și benzina costă aproximativ 7 lei pe litru

Cât va costa un plin de motorină de la 1 iulie 2024? 

La momentul scrierii acestei știri, cel mai ieftin litru de motorină se vinde la Petrom și costă 7.14 lei. Astfel, în acest moment un rezervor de 50 de litri de combustibil ar costa 357 lei. După scumpirea de 40 de bani, același plin ar urma să coste 377 lei, așadar cu 20 lei mai mult. 

De la 1 iulie, salariul minim net ar urma să fie de 2.363 lei, adică 474 euro, la cursul valutar din 28 iunie 2024. 

De la 1 septembrie 2024 ar urma să crească și pensiile: recalcularea pensiilor va adăuga așa numitele puncte de stabilitate, ceea ce va duce la creșterea pensiilor pentru cei care au perioade foarte mari în câmpul muncii, chiar dacă s-a lucrat pe salariu foarte mic. 

Analiștii avertizează că după 2024, atunci când se vor încheia toate rândurile de alegeri ar urma scumpiri apocaliptice. Și asta pentru că deficitul comercial al României și inflația sunt foarte mari, iar guvernul va trebui să echilibreze bugetul. Așadar, din 2025 este aproape sigură creșterea TVA-ului. Rămâne de discutat doar procentul care va fi adăugat. În prezent, TVA-ul în România este de 19%. 

Creșteri de taxe și impozite au mai avut loc și la finalul anului trecut, iar mediul de afaceri acuză guvernul că omoară antreprenorii români, care nu mai au parte de predictibilitate. Guvernul operează inclusiv modificări legislative foarte dese, ceea ce a creat un adevărat haos în mediul de afaceri. 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel