Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Scenariile de lucru pentru desfășurarea activităților academice în anul universitar 2020-2021, la Universitatea din București
WhatsApp
Universitatea din București propune comunității academice trei scenarii de lucru pentru desfășurarea activităților în anul universitar 2020-2021, în contextul pandemiei. Propunerea a fost făcută în ultimul Consiliu de Administrație, urmând ca decizia să fie luată după consultări cu reprezentanții comunității academice. 

Potrivit unui comunicat remis presei, scenariile în discuție sunt:

Scenariul 1 – activități academice derulate în sistem „față în față”

Dotarea sălilor cu mijloacele specifice de dezinfecție / sterilizare;Introducerea unor secvențe fizice de triaj sanitar pentru studenți și cadre didactice;Planificarea accesului în spațiile de învățământ pe formațiuni de studii adecvate capacității sălilor și susținerea simultană a unor activități educaționale în mai multe săli.Amenajarea spațiilor educaționale în conformitate cu standardele sanitare / de distanțare prevăzute în legislația conformă

Scenariul 2 – activități academice derulate în sistem „blended”

Amenajarea spațiilor educaționale în conformitate cu standardele sanitare / de distanțare specifice;Dotarea sălilor cu mijloacele specifice de dezinfecție / sterilizare;Introducerea unor secvențe fizice de triaj sanitar pentru studenți și cadre didactice;Implementarea unei perioade (1-2 săptămâni) de „inducție” destinată studenților de anul I;Adaptarea curriculară la derularea activităților educaționale în sistem hibrid;Alternarea activităților educaționale față-în-față și online pe parcursul întregului semestru, în funcție de specificul fiecărei activități și de resursele disponibile, prin împărțirea pe tipuri de activități;Alternarea activităților educaționale față-în-față și online pe parcursul întregului semestru, în funcție de specificul fiecărei activități și de resursele disponibile, prin împărțirea pe perioade de timp (de exemplu: o parte din semestru, activitățile educaționale se susțin online, iar cealaltă parte se susțin față-în-față);Alternarea activităților educaționale față-în-față și online pe parcursul întregului semestru, în funcție de specificul fiecărei activități și de resursele disponibile, prin împărțirea pe sub-formațiuni de studii (de exemplu: într-o perioadă de timp, o parte dintre studenți desfășoară activități față-în-față, iar cealaltă desfășoară activități online, urmând să se facă rocada);Dotarea spațiilor educaționale (a sălilor de curs și a celor de seminar) cu mijloace multimedia, pentru a putea stabili conexiunea sincron cu studenții conectați online;Pregătirea și administrarea resurselor tehnologice de susținere a activităților online.

Scenariul 3 – activități academice în sistem online

Adaptarea curriculară la modalitățile de desfășurare a activităților online;Pregătirea și administrarea resurselor tehnologice de susținere a activităților online;Pregătirea cadrelor didactice pentru susținerea activităților online;Sprijinirea studenților provenind din grupuri vulnerabile pentru participarea la activitățile online.

Scenariile și măsurile mai sus enunțate vor fi dezbătute în consiliile facultăților, urmând ca, la nivelul Universității din București, să se decidă asupra celor mai bune variante și asupra contextelor în care se va face tranziția de la un scenariu sau altul, în funcție de evoluția situației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri principale Vezi toate articolele
pixel