Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SCANDAL în Parlament. Au părăsit sala după mișcarea PSD. Ce pregătea Iordache
WhatsApp
Ședința Senatului de luni a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce senatorii PNL și USR au părăsit sala, reclamând scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de lege depus de Florin Iordache prin care este redus termenul de sesizare a Hotărârilor parlamentare la CCR la 15 zile. 

Ședința plenului reunit al Senatului a fost suspendată, luni, după ce președintele de ședință, Șerban Valeca, a constatat lipsa de cvorum.

Senatorii PNL și USR au părăsit sala după ce au reclamat scoaterea de pe ordinea de zi a propunerii legislative inițiate de deputatul PSD Florin Iordache pentru instituirea unui termen de cel mult 15 zile în care hotărârile Parlamentului pot fi contestate la Curtea Constituţională.

Pe 7 mai, proiectul de lege a fost respins de Senat, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a trece.

Senatorii au votat atunci propunerea legislativă pentru completarea art.27 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu 66 de voturi „pentru” și 14 voturi „împotrivă”. Fiind lege organică, inițiativa trebuia să obțină cel puțin 69 de voturi „pentru”.

Imediat după respingerea propunerii legislative, PSD a cerut pauză de consultări. După pauză, senatorul PSD Șerban Nicolae a cerut reluarea votului, afirmând că unele voturi nu au fost înregistrate. Opoziția a ieșit însă din sală, iar ședința plenului a fost suspendată din lipsă de cvorum.

Luni, senatorul USR Mihai Goțiu a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a propunerii legislative, reclamând că dezbaterea și votul asupra contestației PSD la adresa votului de pe 7 mai nu a fost făcut într-un interval de timp rezonabil.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel