Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Şase cetăţeni străini, escortaţi de pe teritoriul României. Li s-a interzis revenirea în ţară pentru cinci ani
WhatsApp
Şase persoane din Siria şi Pakistan sunt îndepărtate de pe teritoriul României, luni, sub escortă, urmând să li se interzică revenirea în ţară timp de cinci ani.
migranti_frontiera_romaniei

Conform unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări, misiunea e asigurată de poliţiştii de imigrări din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad.

Străinii scoşi din ţară sunt bărbaţi, au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi se aflau în custodie publică.

"Pe numele cetăţenilor străini a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă ca urmare a depistării acestora în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Până la punerea în aplicare a măsurii, persoanele au fost luate în custodie publică şi cazate în centrul specializat de la Arad", precizează comunicatul.

Pe durata menţinerii custodiei publice, poliţiştii de imigrări au desfăşurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, conform procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

Cei şase bărbaţi vor fi conduşi la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferaţi autorităţilor din Serbia, iar la ieşirea din ţară pe numele lor se va institui măsura nepermiterii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel