Marti, la hidrocentrala Bargi, din Suviana, se desfășura un test important, probabil acesta fiind și unul din motivele care a dus la explozie.
Toți tehnicienii care ori au fost răniți, ori și-au pierdut viața testau funcționalitatea alternatorului la putere maximă. Rolul testării era de a ajunge la limitele capacității sale de funcționare pentru a pune mașina sub stres maxim, ca să spunem așa, și de a verifica dacă totul funcționează perfect: partea mecanică, partea electrică, conexiunea la rețea, diferitele sisteme de protecție.
După cum știm, ceva nu a mers așa cum ar fi trebuit.
Era marți, ora 14.30. Cincisprezece dintre ei se aflau în hidrocentrala Enel Green Power din Bargi. Oameni foarte calificați, printre ei și românul Pavel Petronel Tănase, efectuau lucrări de modernizare tehnologică care au început în 2022 și care acum erau în faza finală de implementare.
Șapte dintre acești lucrători nu s-au mai întors acasă. Și-au pierdut viețile printre moloz, flăcări, fum, totul începând cu o explozie și apoi inundarea etajului -9 .
Alte patru victime sunt internate în stare gravă sau foarte gravă din cauza arsurilor, alții au fost internați și externați, iar ultimii trei au rămas nevătămați. Chinul vieții lor va fi „doar” amintirea acelor momente.
Super tehnicieni precum Paolo Casiraghi și Adriano Scandellari (amândoi au murit în accident) erau specialiști în testarea stabilității (și prin urmare a siguranței) mașinilor aduse la putere maximă.
Ei lucrau între etajele -8 și -9, iar computerul-cutie neagră pe care procurorii l-au găsit și l-au dus la expertiză la trei zile după explozie era și el conectat. Acolo ar trebui să fie toate datele pentru a reconstitui, rând pe rând, operațiunile efectuate de tehnicieni, marți, în ziua fatidică.
Cu siguranță, urgența este golirea de apă a etajelor -8, -9 și -10 ale centralei. Până acum, pompele de apă folosite nu au fost suficiente. Continuă să pătrundă apă, se pare că din conductele avariate de explozie. O situație care îi face pe anchetatori să mențină starea de urgență în zonă până ce se va reuși golirea completă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News