Există indicii că Rusia își reduce obiectivele în războiul din Ucraina, iar un raport de marți dimineața sugerează că ar fi chiar dispusă să facă două concesii majore, potrivit Știrile PRO TV.
Astfel, rușii renunță în cadrul negocierilor de încetare a focului la cererile pentru ”denazificarea” Ucrainei – termen înțeles pe scară largă ca un cod pentru schimbarea regimului, susține sursa citată.
De asemenea, patru persoane informate cu privire la discuțiile în curs au declarat că Moscova este pregătită să lase Kievul să adere la Uniunea Europeană dacă își va abandona eforturile de a adera la NATO.
Una dintre surse a susținut însă că Rusia își schimbă atât presiunea militară, cât și cererile în fiecare zi.
Raportul vine în timp ce Ucraina și Rusia au început în Turcia o nouă serie de negocieri asupra unui acord de încetare a focului.
Mai multe runde de discuții au avut deja loc la granița cu Belarus, dar fără niciun rezultat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News