Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Rusia a lansat pe orbită mai mulţi sateliţi militari
WhatsApp
Forţele Aerospaţiale ale Rusiei au lansat joi o rachetă purtătoare Soiuz-2.1b cu mai mulţi sateliţi militari la bord, de pe cosmodromul Pleseţk, din nord-vestul ţării, a informat Ministerul Apărării rus într-un comunicat de presă citat de EFE.

Comunicatul, difuzat de agenţia oficială rusă TASS, nu a precizat numărul sateliţilor plasaţi pe orbită.

În ultimele luni, Rusia, care a invadat la 24 februarie Ucraina, a lansat o serie de sateliţi militari, dintre care doi în luna noiembrie.

În octombrie, Moscova a pus pe orbită trei sateliţi militari, lansaţi cu ajutorul rachetelor purtătoare Angara şi Soiuz-2.1b, precum şi un satelit de navigare Glonass-K, controlat tot de Ministerul Apărării rus. 

Ucraina avertizează că Rusia pregăteşte noi atacuri, în timpul unei ''pauze de la rachete''

 

Armata rusă ia o "pauză de la rachete" după atacurile grele din ultimele săptămâni, afirmă forţele armate ucrainene, adăugând că Moscova foloseşte acest răgaz pentru a pregăti în continuare atacuri pe scară largă, transmite dpa.

Vadim Skibizki, reprezentant al serviciului de informaţii militare ucrainean, a declarat că armata rusă verifică în acest moment ce ţinte ar trebui atacate şi evaluează impactul atacurilor anterioare. În plus, noi rachete sunt pregătite pentru desfăşurare şi acest lucru necesită timp, a spus Skibizki. Deoarece Rusia a consumat o mare parte din rachetele pentru luptă, sunt scoase din depozit şi recondiţionate proiectile construite în epoca sovietică, a spus el. Multe dintre aceste arme vechi fie nu au reuşit să îşi atingă ţinta, fie au explodat pe traiectorie înainte de a atinge ţinta, a spus el.

Cu toate acestea, Rusia foloseşte şi rachete moderne din rezerva sa strategică."Din fragmente şi resturi putem spune că rachetele au fost construite anul acesta"."Asta înseamnă că merg direct de la linia de asamblare pe câmpul de luptă", a spus Skibizki.

Chiar dacă producţia a scăzut semnificativ în comparaţie cu perioada de dinaintea declanşării războiului, Rusia construieşte încă suficiente rachete de croazieră şi arme pentru a fi folosite împotriva Ucrainei, ocolind sancţiunile, a spus oficialul militar ucrainean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
19 apr 2024, 22:40
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel