Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii din Diaspora nu mai fac acte românești copiilor din cauza birocrației absolut imposibile: "Ambasadele și consulatele sunt un coșmar"
WhatsApp
Românii plecați în străinătate renunță să mai facă acte românești copiilor din cauza birocrației care-i aduce la exasperare. 

Discuția a început inițial pe un grup dedicat românilor stabiliți în Marea Britanie, iar subiectul a ajuns să fie dezbătut pe conturile personale ale unor români care atrag atenția asupra situației. 

Iată câteva dintre poveștile oamenilor care au relatat prin ce au trecut atunci când au avut de-a face cu funcționarii statului român:

"În UK am aplicat online și am primit pașaportul în poștă în 2 săptămâni. Iar pentru a ajunge cu pașaport românesc probabil ar trebui să cumpăr o programare pe piața neagră că altfel stai pe site cu zilele să prinzi una, ajungi acolo după o excursie de câteva ore în care trebuie să fie ambii părinți, deci nu muncim o zi și copilul nu merge la școală, apostile, traduceri și pentru certificat de naștere și apoi pentru pașaport. Procese greoaie de care n-am chef," a povestit o româncă. 

"Ambasadele și consulatele sunt un coșmar pentru diaspora. Se vede după ce criterii sunt angajați acolo. Și în România e la fel când vrei să faci actele copilului născut în străinătate. Nesimțire, sictireală, luni de zile de așteptat ca ei să se miște să ceară documente din țările unde s-au născut copiii. Una mi-a spus în față că mai bine cer eu actele că dacă aștept după ele va dura foarte mult. Asta plătesc românii cu salarii uriașe și asta au românii pentru că se complac. Dacă faci sesizări/reclamații /protestezi românul sare că ești exagerat, că totul e bine și frumos în România pentru că bineînțeles nu îl atinge încă pe el sau ea. A se vedea și 10 august cum s-a comportat majoritatea populației față de cei care încercau să schimbe ceva în mocirla asta. Românii se complac în mocirla și am ajuns la concluzia că le și place după cum se aruncă de agresiv împotriva celor care vor să schimbe ceva," a povestit altcineva.

"Fapt trăit ieri, în România. Depus cerere la arhiva tribunalului și mi se cere copie după cartea de identitate cu nonșalanță. Alături de tribunal magazin cu imprimantă, 5 lei pagina.Refuz și îi spun grefierei că este obligația instituției să îmi asigure fotocopierea, gratuit a documentului, conform legii Nr 9/2023. Uimită a tăcut și până nu și-a terminat toate treburile , nu s-a mișcat, nu a schițat nici un gest. Cu greață mi-a fotocopiat documentul și mi l-a atașat cererii. Nu suntem informați, nu cunoaștem legile și nu fac decât să ne umilească continuu profitând de neatenția, neștiința noastră.Nu își împart salariile cu noi dar noi trebuie să ne conformăm cerințelor lor.Funcționarii publici din România, de la înălțimea slujbelor lor ne obligă să ne aplecăm spatele în continuare la ghișeu," a povestit un alt român. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel