România merită în Schengen cu drepturi depline, iar Guvernul PSD-PNL şi Klaus Iohannis aveau obligaţia să continue negocierile pentru o aderare deplină, dar nu au făcut-o, a afirmat, miercuri, purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Ionuţ Moşteanu.
"România merită în Schengen cu drepturi depline. În timp ce Marcel Ciolacu ne anunţă victorios că intrăm în Schengen doar pe cale aeriană şi maritimă, mii de români stau la cozi la graniţe, după ce şi-au petrecut sărbătorile în ţară. Şoferii de camioane vor fi forţaţi în continuare să îşi piardă zile la cozi, iar economia va continua să piardă miliarde de euro", a scris Moşteanu pe Facebook.
El a menţionat că "Guvernul PSD-PNL şi Klaus Iohannis aveau obligaţia să continue negocierile pentru o aderare deplină", dar nu au făcut-o.
"S-au mulţumit cu puţin. Acum ne vând o înfrângere pe post de victorie. România şi-a câştigat dreptul de a intra în Schengen. Îndeplinim toate cerinţele. Merităm să fim membri Schengen cu drepturi depline. Terestru, maritim, aerian. Dar pentru asta aveam nevoie de Preşedinte, Premier şi miniştri care să se lupte pentru noi", a mai scris Moşteanu.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.
Un mesaj pe această temă a fost transmis şi de premierul Marcel Ciolacu.
"După 13 ani, în sfârşit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privinţă! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă. Implicit, Portul Constanţa îşi va creşte exponenţial importanţa. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile şi pentru frontiera terestră", a spus şeful Executivului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News