Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul întregii zile în zece județe.
Între orele 12:00 și 21:00, în Maramureș, nord-vestul Moldovei, precum și local în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, vremea va fi instabilă, caracterizată prin averse torențiale, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h, descărcări electrice, și, izolat, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor varia între 15 și 25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 30 l/mp. Județele vizate sunt: Suceava, Neamț, Bacău, Covasna, Harghita, Mureș, Botoșani, Maramureș, Alba și Cluj.
Tot astăzi, ANM a emis avertizări Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă, valabile la intensități diferite în trei sferturi din țară.
Pentru duminică, Codul galben de căldură și disconfort termic ridicat va afecta cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime ce vor oscila între 33 și 36 de grade Celsius.
În sudul Banatului și al Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, precum și sud-vestul și centrul Munteniei, se menține Codul portocaliu de caniculă pentru a șasea zi consecutiv. În aceste zone, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 37 - 38 de grade Celsius, iar minimele vor ajunge local la 25 de grade Celsius.
Pentru județul Timiș, se aplică o avertizare Cod roșu de căldură persistentă și disconfort termic deosebit de accentuat. Temperaturile maxime vor atinge 39 de grade Celsius, iar ITU va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pentru luni, 19 august, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime prognozate între 33 și 36 de grade Celsius.
În sudul Banatului, nordul și centrul Crișanei, vestul și sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sudul și centrul Munteniei, se va menține Codul portocaliu de căldură. În aceste zone, temperaturile maxime vor varia între 36 și 38 de grade Celsius, iar minimele între 19 și 25 de grade Celsius. Local, nopțile vor fi tropicale.
Județele Timiș și Arad vor fi sub alertă Cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat. Temperaturile maxime vor atinge 39 de grade Celsius, iar minimele vor varia între 19 și 25 de grade Celsius.
---------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News