"Din păcate, un nou caz cutremură atât românii de pretutindeni, cât şi guvernele celor două ţări. Din informaţiile pe care le deţinem până în momentul de faţă, ar fi vorba despre un număr de cetăţeni români care munceau în domeniul agriculturii în zonele Toscana-Veneto. Am luat legătura cu domnul ambasador, reprezentantul misiunii diplomatice în Republica Italiană, domnul Bologan, iar în următoarele minute domnia sa se va deplasa în zona respectivă şi va avea o întâlnire cu autorităţile locale. (...) Nu este primul caz (de sclavie - n.r), aşa este! Guvernul Republicii Italiene acţionează, dar şi forul legislativ pentru a stopa acest fenomen. A fost dată Legea caporalatului, prin intermediul căreia sunt pedepsite toate aceste fapte de trafic, de sclavie modernă", a spus Natalia Intotero.
Aceasta a mai spus că ministerul pe care îl conduce va intensifica acţiunile de popularizare a campaniei "Informare acasă, siguranţă în lume"
"Încă o dată conştientizăm importanta campaniei naţionale 'Informare acasă, siguranţă în lume', pe care în momentul de faţă Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu toate instituţiile abilitate în domeniu, o desfăşurăm atât în ţară, cât şi în afara graniţelor, dar, în special, importanţa acesteia în ţară, pentru că acestor fenomene de sclavie modernă, de trafic de persoane le cad pradă cetăţenii români care pleacă neinformaţi", a arătat ministrul.
Apel către autorităţile locale
Natalia Intotero a făcut un apel către autorităţile locale, îndeosebi către primari, de a fi parteneri în această campanie şi de a populariza locurile de muncă vacante, pentru a-i determina pe cei plecaţi în afară să se întoarcă în ţară.
Ministrul a mai spus că românii din străinătate pot lua legătura cu consulatele generale ale misiunilor diplomatice 24 din 24 de ore. În context, aceasta a menţionat că în Italia, la Bari, au fost stabilite mai multe infochioşcuri unde cetăţenii români au posibilitatea de a studia legislaţia atât în limba română, cât şi în limba italiană, pentru a-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile, şi pot, de asemenea, prin intermediul internetului, să ia legătura cu autorităţile locale şi centrale atât din Italia, cât şi din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News