Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român urmărit pentru ispăşirea unei condamnări, depistat când voia să iasă din țară cu un autoturism înmatriculat în Anglia
WhatsApp
Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat şi au predat autorităţilor competente un cetăţean român, căutat de autorităţile din România pentru ispăşirea unei condamnări de trei ani pentru aderare la un grup infracţional organizat.

Biroul de presă al Poliţiei de Frontieră Timişoara a informat, joi, că miercuri seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat care călătorea într-un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.

Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile din România. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de trei ani, pentru aderare la grup infracţional organizat.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, căruia i-a fost predat bărbatul, va lua măsurile legale ce se impun, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel