Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român ŞANTAJAT cu imagini compromiţătoare de un concetăţean. METODA prin care bărbatul a obţinut pozele
WhatsApp
Un braşovean care a şantajat un bărbat din judeţul Argeş cu fotografii compromiţătoare, pretinzând bani pentru a nu le face publice, a fost arestat preventiv.
Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, suspectul, în vârstă de 41 de ani, este din comuna Şercaia, judeţul Braşov.

"Din verificări s-a stabilit că în cursul lunii iunie, cel în cauză ar fi creat un cont fals pe o reţea de socializare, creând reprezentarea că acel cont aparţine unei tinere. Utilizând acest cont, cel în cauză ar fi obţinut fotografii în ipostaze compromiţătoare de la un bărbat din comuna Cuca, iar ulterior l-ar fi constrâns să trimită suma de 2.000 de lei, prin transfer bancar, ameninţându-l cu divulgarea imaginilor compromiţătoare", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, poliţiştii au efectuat, pe 3 iulie, o percheziţie domiciliară la locuinţa suspectului din judeţul Braşov. De asemenea, cercetările au fost extinse şi cu privire la o persoană care a ridicat suma de bani în urma transferului bancar.

"Cel în cauză, bărbat de 34 de ani din municipiul Făgăraş, judeţul Braşov, este cercetat în stare de libertate, în calitate de complice la sâvârşirea infracţiunii ce face obiectul cercetărilor", precizează reprezentanţii IPJ Argeş.

Bărbatul din Şercaia a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, Judecătoria Piteşti dispunând, ulterior, arestarea preventivă pentru şantaj.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
pixel